Impact în Republica Moldova

Fundația Felicia

Consolidăm comunitățile prin inițiative de impact în domeniile sănătății, educației și dezvoltării sociale — susținând oamenii și formând generații mai sănătoase.

4
Proiecte active
5K+
Beneficiari
10+
Parteneri
Felicia Foundation community
Despre fundație

Împreună construim comunități mai puternice

Fundația Felicia este dedicată consolidării comunităților din Republica Moldova prin inițiative de impact în domeniile sănătății, educației și dezvoltării sociale. Activitatea noastră depășește sfera serviciilor medicale, cuprinzând proiecte care promovează spiritul civic, valorile culturale și un stil de viață activ.

Ne concentrăm pe susținerea tinerilor prin acces la cunoaștere și oportunități, sprijinim școlile cu infrastructură modernă și colaborăm cu organizații de profil pentru a promova educația privind sănătatea reproductivă și starea de bine în comunitate. În același timp, ne implicăm în proiecte sociale și culturale — de la programe sportive și maratoane, până la evenimente de caritate și festivaluri, toate gândite pentru a forma generații mai sănătoase, atât fizic, cât și mental.

01 Proiect

EduLife

EduLife este un proiect inițiat de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu UNFPA Moldova și Fundația Felicia, prin intermediul căruia elevii și studenții beneficiază de educație pentru sănătate, servicii medicale și psihologice, precum și de produse gratuite pentru igiena menstruală.

02 Proiect

Ghiozdanul Fericirii

„Ghiozdanul Fericirii” este un proiect al Fundației Felicia, desfășurat în parteneriat cu CCF Moldova, prin intermediul căruia copiii din medii vulnerabile primesc ghiozdane complet echipate la începutul anului școlar, facilitându-le astfel accesul la educație și promovând egalitatea de șanse în comunitate.

03 Proiect

Pușculița cu Povești

„Pușculița cu Povești” este o campanie de solidaritate socială inițiată de CCF Moldova în parteneriat cu Fundația „Felicia”, desfășurată anual în perioada sărbătorilor de iarnă. Proiectul reunește persoane publice și prieteni ai fundației care citesc povești emoționante pentru copii, transformând magia lecturii într-un sprijin financiar real.

Fondurile colectate sunt destinate îndeplinirii visurilor și oferirii unui Crăciun de neuitat copiilor din medii defavorizate, prevenind riscul de separare familială din cauza sărăciei.

04 Proiect

Run for Children

„Run for Children” este un proiect al Fundației Felicia, dezvoltat în parteneriat cu CCF Moldova, prin intermediul căruia participanții la Maratonul din Chișinău mobilizează comunitatea pentru a strânge fonduri destinate copiilor din familii vulnerabile. Inițiativa susține activ reintegrarea acestora în mediul familial și previne riscul de separare de cei dragi.